Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Aflat în aceste zile în reparații, elicopterul Punctului de Operare Aeromedicală de pe aeroportul din Caransebeș a primit două aparate medicale de mare importanță pentru pacienții transportați!

Este vorba de un ecograf portabil și un analizor care are capacitatea măsurării mai multor parametri biologici, ambele echipamente urmând a fi folosite la locul intervenției elicopterului SMURD. Mai precis, „ecograful portabil permite evaluarea rapidă a pacientului la locul intervenției, oferind o imagine de foarte bună calitate a celor mai importante urgențe medicale, în special de natură traumatică, care ulterior pot influența atât deciziile terapeutice, cât și cele de transport. Imaginile pot fi externalizate digital și transmise către spitale și medici specialiști atunci când este nevoie. Analizorul portabil permite echipajului SMURD să efectueze o gamă largă de analize indispensabile în terapia pacientului critic cu doar 3 picături de sânge recoltat de la pacient, oferind rezultate pe loc, care permit echipajului o monitorizare mult mai fidelă a evoluției unui pacient critic intubat și ventilat pe durata unui transport îndelungat. Nu în ultimul rând, analizele sunt relevante și pentru aflarea cauzei unui stop cardiorespirator, ceea ce permite ajustarea tratamentului chiar din timpul manevrelor de resuscitare.”, spun medicii de pe elicopterul SMURD Caransebeș.

Pe lângă elicopterul de la Caransebeș, alte 24 de echipaje aeriene și terestre au fost dotate cu astfel de aparate. Totul printr-un proiect de peste 2 milioane de lei, coordonat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și implementat cu ajutorul celor de la Fundatia pentru S.M.U.R.D., cu sprijinul a doi parteneri: Rompetrol – KMG International și Diamedix Diagnostica.

JCS-R.M.