CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a avut loc cea de-a 28 expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au trăit clipe unice. Povestea continuă…
Despre Ineleţ, Dobraia şi acele locuri în care dacă întinzi mâna în sus ai impresia că norii ţi-o mângâie, s-a tot scris şi povestit. Şi mulţi credem că acolo se merge pentru a duce haine, mâncare şi asta este tot. Ca să înţelegi acele locuri trebuie să le vezi, să le simţi, să înţelegi că şi prăpastiile au o măreţie cu care te înfruntă cumva. Să admiri şi să te miri de frumuseţea locurilor ce arată încă o dată că Natura este un sculptor desăvârşit. Să vezi cum de o parte şi de alta a potecilor există viaţă, să te simţi mic când realizezi că eşti prea slab parcă să trăieşti acolo unde simplitatea înseamnă viaţă şi putere, unde greutăţile sunt doar un alt fel de a trăi mai aproape de Dumnezeu.
Au urcat prima dată la Ineleţ în urmă cu trei ani. Au trecut prin multe împreună: drumuri cu peripeţii, intemperiile vremii, greutăţi. Dar nu s-au oprit, iar luna aceasta au ajuns la cea de-a 28-a expediţie acolo, în ţinuturile de dincolo de nori, cum de altfel se cheamă şi proiectul lor. Vorbim despre cei de la Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, despre oamenii implicaţi în această asociaţie, despre cei care nu sunt membri dar o susţin, despre Clubul Times 1266. Iar cel care mobilizează asociaţia şi diverşi oameni să deschidă ferestre în cer, prin binele făcut, este Cristian Neghină. Potecile spre Ineleţ fac parte din viaţa lui, de 3 ani a tot învăţat să meargă pe ele şi nu se mai opreşte.
„Nu acum. Mai sunt atâtea de făcut aici. Trebuie finalizate lucrările la Centrul comunitar, aş vrea să ne apucăm şi de căminul cultural. A fost mult de muncit aici. Am adus materiale, am construit, am zugrăvit, am montat instalaţii, am adus medici. Au fost mulţi oameni care s-au implicat, financiar şi uman, şi cărora le mulţumesc. Unii au renunţat, alţii încă îmi sunt alături. Poate vor mai veni şi alţii, îi aştept. Oricum, eu nu renunţ. Viaţa mea ar fi prea săracă fără potecile spre Ineleţ, fără bucuria cu care oamenii de aici mă aşteaptă, fără dorinţa de a face ceea ce ne-am propus eu şi cei de la Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya. În schimbul a ceea ce dăruim primim adevăruri, acele adevăruri care fac viaţa frumoasă!“, ne-a spus Cristian Neghină.
Expediţia de luna aceasta nu a fost doar despre a duce haine şi alimente locuitorilor din Ineleţ. Cristian Neghină şi prietenii lui, care l-au însoţit sâmbăta trecută acolo, ştiu că oamenilor le este bine, le este bine şi cu puţin. Şi că alimentele, sute de kilograme de mâncare şi răcoritoare, şi hainele contează prea puţin. Şi că de fapt bucuria unei zile petrecute împreună nu se compară cu nimic. Şi au petrecut-o. Aşa cum fac de 3 ani încoace. Toţi au aşteptat ATV-urile care i-au dus pe Cristian şi prietenii lui acolo, iar când motoarele s-au oprit au apărut zâmbetele. S-au îmbrăţişat, au jucat, au cântat, au povestit. Şi încă ce poveşti. Şi cât de unice sunt simplităţile şi frumuseţile adânci, povestite sau cântate la fluier.
Iar scânteile focului în jurul căruia s-au strâns, după ce Apusul s-a pierdut printre stânci, conturau cumva veşnicia într-un dans perfect. Şi îţi dai seama că nu ai cum să nu devii dependent de clipele în care lumea se opreşte, iar asta probabil simt toţi cei care îşi lasă urmele acolo. Putem trăi şi fără să ne pese de ceilalţi, putem trăi fără ca celorlalţi să le pese de noi. Putem trăi fără ca acel „Mulţumesc“ pe care îl aşteptăm să mai apară vreodată. Lăsăm urme şi purtăm în noi urme. De orice fel. Unele profunde, lăsate de oameni, de gânduri, de vise. Le vedem, le simţim, le negăm. Pe unele le ascundem sub tăceri neînţelese. Purtăm urme de durere, de fericire, de timp şi dor, de iubire şi renunţare, de reuşite şi eşecuri. Mintea noastră le poate duce pe toate, poate modela orice, poate suporta multe. Numai că în viaţă nu ne putem lăsa duşi de mână numai de minte pentru că aşa am pierde cel mai fascinant spectacol: cel al emoţiilor şi împlinirilor adevărate.
Cristian Neghină, Ioniţă Doboşi, Dan Lupu, Ciprian Rusu, Alexandru şi Ştefania Nistor, Artenie Vlad, Andrei Mocoiu au ales să lase sâmbătă urme frumoase acolo, în tot ceea ce înseamnă ţinutul Ineleţului. Pentru simplul fapt că, deşi uitarea le învăluie uşor, în sufletele oamenilor de acolo urmele binelui făcut de ei nu se vor şterge…
JCS-Nina Curiţa
