Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pentru line-up, cei care au făcut posibil evenimentul merită o bere în fiecare seară. Bere dublată de aprecieri maxime adresate Primăriei Reşiţa și MC Trust Reșița West, adică organizatorii principali ai festivalului, care au pariat pe rock și anul acesta!

Mai ales că sunt multe orașe în țară unde nu se întâmplă lucruri atât de frumoase precum la Reșița. A spus-o gazda festivalului, Cristi Hrubaru, de la Radio Rock FM, la începutul unei seri deschisE de duo-ul The Schnitzels, trupă aflată pentru prima dată la Custom.

Pentru greii de la Bucovina și Lupii lui Calancea, prezența pe scena festivalului a reprezentat revenirea în Poiana Golului. Florin Țibu „Crivăț”, liderul de la Bucovina, și-a serbat aici ziua de naștere, moment care-l găsește într-o mare dilemă. S-a obișnuit să serbeze pe scenă momentul în care mulți oameni pe care nu-i cunoaște îi cântă „Mulți ani trăiască”, dar a și început să-i placă asta. N-a ezitat să-și doneze vesta de motociclist campaniei „Bikers for humanity”. Campanie care, alăturându-se Asociației „Casa bună” condusă de Valeriu Nicolae, a contribuit la construirea la Nucșoara, jud. Argeș, a unei cabane cu observator astronomic pentru sute de copii din medii defavorizate. Voluntarii campaniei sunt prezenți și pe dealul de deasupra Reșiței, participanții la Custom fiind astfel invitați să susțină eforturile destinate semenilor noștri.

Alex Calancea a venit la Custom cu cei mai prietenoși lupi de pe planetă într-un moment în care spectacolul de sunet și lumină de pe scenă începea să fie dublat de cel de pe cer. Ploaia însă alungă lupii și adună oamenii adăpostiți care pe unde apucă cântând refrenul Cargo în așteptarea nemților de la Guano Apes. O trupă pe care Hrubaru o descoperea la mijlocul anilor ‘90, într-o vreme când el și gașca lui ascultau Maiden, Manowar sau Helloween. Îi descoperea pe Guano Apes și greu i-a fost să le spună prietenilor săi metaliști. Până când, la un șpriț, cădeau cu toții de acord că trupa e senzațională.

De-atunci, Guano Apes au cântat de multe ori în România. Însă, cel puțin pentru chitaristul Henning Rümenapp, concertul de la Reșița a avut ceva special. Nu datorită ploii, ci datorită oamenilor care au rămas pe loc. Lucru remarcat și de solista Sandra Nasić, care a mulțumit celor prezenți la concert. Prăpădul însă abia de-atunci avea să urmeze, după nici jumătate din concertul la care unii au străbătut sute de kilometri pentru a fi prezenți. Din cer n-a mai căzut doar ploaia, ci și grindina care astfel a „customizat” o seară într-un mod pe care nu l-a vrut nimeni. Astăzi sunt anunțate trupele Ad Infinitum, Zdob&Zdub, Celelalte Cuvinte, The Rock și Amala. Ploaia nu apare pe afiș…

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: BANATUL MONTAN