REȘIȚA – Dacă pentru Reșița a fost primul amical, pentru UTA a fost ultimul meci de verificare înainte de startul Superligii!
Chiar dacă echipa lui Cheregi venea după doar zece zile de pregătire, fotbaliștii rosso-neri au avut o evoluție bună în prima repriză, mai ales în fața unei echipe de Liga 1. Ocaziile de gol au lipsit în marea majoritate a timpului de ambele părți, jocul fiind unul echilibrat, în ciuda diferenței valorice dintre eșaloane. După o discuție mai aprinsă la pauză a lui Mircea Rednic cu jucătorii săi, în minutul 57, Kyvon Leidsman, de la UTA, a marcat singurul gol al meciului. Pe toată durata meciului, Cheregi a vrut să vadă la treabă tot lotul, chiar și câțiva jucători veniți în probe.
„Înaintea jocului am avut opt sau nouă antrenamente și nu putem vorbi despre un test, doar de un antrenament bun, și pe această cale le mulțumesc celor de la UTA că au ales ca să vină să joace cu noi. Înseamnă că ceea ce se întâmplă aici este pe un drum ascendent. Nu întâmplător o echipă de Liga 1 alege să joace la Reșița. Una peste alta, un antrenament bun, o primă repriză bună, zic eu, în care ne-am ridicat în anumite momente la nivelul adversarilor. Mă declar mulțumit. Sunt relativ mulțumit în acest moment şi de lot, pentru că știți bine că avem un buget pe care trebuie să îl gestionăm cu mare atenție. În funcție de bugetul pe care îl avem putem să aducem jucători. Căutăm în continuare încă un jucător sau doi. Referitor la postul de portar, cred că în acest moment este compartimentul în care stăm cel mai bine. O concurență bună, trei portari de perspectivă, doi goalkeeperi care au CV-uri bune de Liga 2, mă refer aici la Rus și la Contra, la care se adaugă şi Căpăţână. Cred că în acest moment mai avem nevoie de un mijlocaș central, un număr opt. Spre ghinionul nostru, jucătorul care a venit și a jucat pentru prima dată pe acest post s-a accidentat. Mă bucur că Mircea Rednic ne-a lăudat, aprecierea vine de la un antrenor cu experiență bogată. Am avut cu dânsul o discuție din care am multe de învățat, pentru că este un antrenor cu experiență mare și ne-a dat curaj, încredere că ceea ce facem, facem bine”, a spus Călin Cheregi, antrenorul Reșiței.
Reputatul antrenor Mircea Rednic a lăudat prestația rosso-nerilor: „Reşiţa mi-a lăsat o impresie foarte bună, mai ales în prima repriză. Au fost mult mai periculoși decât cei de la Hunedoara. Fac această comparație, pentru că sunt două echipe care au promovat la baraj. Clar, sunt la început de pregătire, mai au până încep campionatul, dar mă bucur că au urcat un eşalon. Totuși, Reșița este un oraș de fotbal, cu oameni care iubesc fotbalul. Domnul primar sunt sigur că va face ce trebuie. E greu să menții o echipă și o să fie și mai greu în liga a doua, dar trebuie făcute eforturi. V-am spus, prima repriză a Reşiţei mi-a plăcut, chiar au pus mai multe probleme decât cei de la Hunedoara!”
CSM Reșița: Mario Contra, Bărboianu, Dudea, Sabău, Fota, Chera, Ionuț Popescu, Napoleone, Drăghiceanu, Negru și Aboubakar. Rezerve: Szij, Domil, Răuță, Ardei, Rimovecz, Dolghi, Bogdan Pop, Pahonțu, Burlacu, Ciprian Rus.
UTA: Iacob, Roganovic, Carp, Benga, Anișorac, Cristian Mihai, Dumitrașcu, Stahl, Mustacă, Cooper, Postolachi. Rezerve: Kucher, Markov, Cibi, Iurasciuc, Ahmet, Fabry, Isac, Rareș Pop, Stanciu, Kirichenko, Leidsman.
Rosso-nerii urmează să plece pe data de 10 iulie în cantonamentul din Slovenia.
JCS-Ștefan Moraru