REȘIȚA – Cupa Reșița la șah s-a desfășurat recent în incinta Sălii Polivalente și a reunit la start peste 35 de participanți!
„Cupa Reșița este una din cele mai vechi competiții organizate de Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, în anul 2006 am organizat-o prima dată. Cu ocazia zilelor oraşului, am organizat Cupa Reșița în sala de şah din incinta Sălii Polivalente. Competiția s-a desfășurat în șapte runde, în sistem elvețian, de 10 minute, plus 5 secunde increment. La final, cei mai buni dintre şahişti au fost răsplătiți cu premii în bani, cupe, medalii și diplome, grație efortului depus de Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, care nu renunță la această competiție de suflet. Au participat peste 35 de concurenți, deci a fost o prezență bună, mai ales că este perioada concediilor. Ne dorim ca, alături de Memorialul Corneliu Buşu, Cupa Reşiţa să devină o competiție etalon. Participarea a fost liberă, competiția nu a fost omologată, deci au putut participa și jucători nelegitimați. A fost un lucru bun, pentru că ne-am dorit să încurajăm toți iubitorii șahului să ia parte la acest eveniment. Nu au fost participanţi doar din Reşiţa, am avut șahiști din Caransebeș, de la Teregova sau de la Bocșa. Am avut jucători chiar și din Timișoara. Juniorii noștri au participat săptămâna trecută la un concurs în Serbia și au obținut un rezultat foarte bun: Alexandru David Korcsek s-a clasat pe locul I, cu 10,5 puncte din 11. Ne dorim ca și pe viitor să avem rezultate cât mai bune la competițiile din ţara vecină, iar jucătorii sârbi să vină la competițiile noastre și, de ce nu, să ne ia premiile. Aș dori să mai precizez faptul că, în ultima perioadă, juniorii i-au cam bătut pe seniori. Este o realitate acest lucru, am prevestit acest aspect. Să nu uităm faptul că cel mai bun jucător, la șah rapid, din Caraș-Severin este Tamaș Christian Arrydan, iar liderul la zi din top blitz este Korcsek Alexandru David. De asemenea, vin tare din urmă Văduva Ion Valentin și Stîngu Alin. Avem juniori care la fiecare competiție pe care o organizăm sunt în primii zece jucători. Mai mult decât atât, acești tineri au început să câștige din competiții. Viitorul promite și ne bucură acest lucru. Ne-am dorit să avem o echipă de șahiști tineri la Reșița, care să fie pentru mulți ani o formație autohtonă.”, a declarat Mihai Bolintiş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah din Caraş-Severin.
JCS-Ștefan Moraru