LUPAC – Analizele efectuate de Apele Române indică revenirea treptată la normalitate a parametrilor apei!
Contaminarea pâraielor de la Lupac a fost cauzată de refularea apei din bazinul de levigat, acumulată în urma precipitaţiilor abundente, şi nu ca urmare a unei spărturi a membranei bazinului. „Erau mai multe supoziţii, dar ne-am convins că nu s-a spart nimic şi că a fost doar o poluare accidentală!“, a declarat, pentru JCS, Cristian Bîtea, directorul executiv al Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean. O veste bună, în condiţiile în care o neetanşitate a pereţilor bazinului de levigat, plin cu gunoi până la cota zero, ar fi poluat în continuare solul, pânza freatică şi cursurile de apă din proximitatea deponeului.
Întrucât fizic nu poate fi inspectată integritatea pereţilor bazinului, concluzia autorităţilor se bazează pe rezultatele analizelor zilnice efectuate de Apele Române, care indică o scădere constantă a concentraţiilor de poluator din apă. „Sperăm ca în câteva zile să revenim la normal. Situaţia este sub control, iar staţia de tratare a levigatului funcţionează la capacitate maximă!“, a adăugat Bîtea.
Cât despre misteriosul izvor din aval, acesta pare să fi fost dintotdeauna acolo, conform planurilor amenajamentului. Dacă de obicei avea apa curată, acum, din cauza deversării din bazin, a ajuns să preia apa contaminată ajunsă în sol. Concentraţiile sunt şi aici în scădere, semn că în prezent izvorul drenează doar apa contaminată ajunsă în pânza freatică, fără a se alimenta direct din bazinul deponeului.
JCS-Walter Fleck