CARAŞ-SEVERIN – 35 de tone de s-au scurs de la o navă sub pavilion bulgăresc, în amonte de Novi Sad! Unda de poluarea ar putea ajunge la Baziaş chiar în cursul zilei de astăzi, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţională Apele Române!
„Ținând cont de cantitatea de poluant declarată, lungimea undei de poluare va fi pe o distanță de cca 70-100 km în condițiile de non-intervenție, în aval de zona producerii evenimentului. Timpii estimați de specialiștii noștri pentru propagarea poluării sunt de circa 24-30 ore până la intrarea în țară!“, se arată în document, cu menţiunea că informaţia a fost primită în cursul după amiezii de marţi, 20 iunie. Evenimentul s-a produs în Serbia, pe cursul principal al Dunării, lângă Čelarevo, localitate aflată la circa 60 de km în amonte de Novi Sad.
În acest moment, pe sectorul fluvial al Serbiei acţionează echipe ale Vode Vojvodine (Apele Voivodinei), împreună cu armata sârbă, în vederea protejării Belgradului, aflat la cca 110 km în aval, de posibile efecte ale poluării accidentale. Astfel, a fost identificată o locație adecvată unde s-a montat un baraj plutitor de protecție cu ajutorul căruia pata de petrol a fost izolată.
„Am fost alertaţi de la nivel central, în baza protocoalelor încheiate cu ţările riverane, atât noi cât şi celelalte judeţe din aval. Din datele pe care avem, autorităţile din Serbia încearcă să diminueze cantitatea de poluator care s-ar putea deplasa către noi, urmând ca în funcţie de această cantitate să acţionăm şi noi. Vorbim deocamdată de măsuri de prevenire şi nu de o poluare efectivă!“, ne-a declarat subprefectul judeţului, Cristian Gâfu.
Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Banat au început încă de ieri seară monitorizarea vizuală a apelor Dunării în secţiunea Baziaş, aflată la circa 210 km de locul deversării. Deoarece în zona în care se estimează că va intra unda de poluare, pe teritoriul României, lăţimea Dunării nu permite amplasarea unui baraj plutitor absorbant, formaţia de intervenţie a Apelor Române este pregătită să acţioneze cu material tip „spill sorb“ care va fi răspândit cu ajutorul bărcilor cu motor.
Totuși, conform ultimelor informații primite de România de la partea sârbă, nu exista risc de poluare a Dunării la intrarea în țară.
JCS-Walter Fleck