Caraş-Severin, Romania

VEST – Marele operator agricol a demonstrat că, pornind de la zero, a putut atinge succesul nu doar în agricultură!

Împlinirea celor 30 de ani de performanță și succes a fost sărbătorită de Maxagro într-un cadru natural unic, în cea mai nouă fermă a societății, situată în localitatea timișeană Birda. Și chiar dacă în prima parte a zilei ploile amenințau organizarea evenimentului, norii s-au risipit, acesta fiind un succes, iar mulți dintre invitați și-au adaptat ținuta la tema evenimentului, cu un decor în stil country. De fapt, chiar la intrare, fetele din familia gazdă întâmpinau oaspeții îmbrăcate în alb, în același stil, dând un aer deosebit cadrului pregătit.

Însă dincolo de petrecere, Maxagro este povestea a doi frați de origine slovacă, Ioji și Ianco Zifceak, care povestesc că „am început cu un tractor și 5 hectare de pământ, moștenit de la părinți. Am muncit și am rămas aproape de locul în care ne-am născut pentru că am vrut să creștem împreună cu oamenii, cu zona în care ne-am născut. În 1993 am început un vis pe care l-am păstrat viu zi de zi, timp de 30 de ani. Astăzi, visul a devenit o adevărată misiune, aceea de a dezvolta o regiune, de a crește împreună cu comunitatea și de a oferi comunității accesul la o viață mai bună prin produsele și serviciile Maxagro“.

Pe Ianco Zifceak l-am întâlnit la poarta evenimentului, primind toți oaspeții cu un zâmbet și un pahar de șampanie. Și ne-a vorbit cu mândrie despre provocarea și reușita de a ajunge, în trei decenii, de la 5 la peste 12.000 de hectare de teren agricol cultivate, folosind o flotă proprie de peste 25 milioane de euro. Pas cu pas, afacerea de familie a devenit un model eficient de dezvoltare, sănătos și sustenabil. Are o capacitate de depozitare de peste 40.000 de tone: deține un sistem de 10 silozuri moderne pentru stocarea cerealelor, cu o capacitate totală de peste 25.000 de tone, respectiv hale pentru depozitare cu o capacitate de 15.000 de tone. Societatea deține și o fermă cu 2500 de vaci Holstein, pentru producția de lapte bio. Iar în cifre, Maxagro înseamnă active totale de 80 de milioane de euro, o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro, un capital social de 5 milioane de euro, investiții totale de 12 milioane de euro și peste 300 de oameni dedicați.

La evenimentul de la noua fermă de la Birda au participat reprezentanți ai administrațiilor locale și județene din Caraș-Severin și Timiș, au fost împărțite diplome de excelență, trofee și felicitări. Din declarațiile oficiale am reținut cuvintele lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care remarca faptul că frații Zifceak au reușit să facă atât de mult cu bani atât de puțini, spre deosebire de risipa pe care a regăsit-o în administrația din Caraș-Severin, și că s-ar bucura dacă Maxagro și-ar deschide, așa cum are în vedere, o fermă la Măureni. Brian Filimon, primarul comunei Măureni, prezent și el la eveniment, a constatat influența benefică a operatorului în zonă, arătându-și deschiderea spre a le fi partener în continuare, pentru dezvoltarea comunității.

Întorcându-ne la petrecerea de 30 de ani, scena festivității a făcut loc atât oficialilor, cât și momentelor susținute de Ghiță Călțun Brancu, Stana Stepanescu, Vlăduța Lupău și alții. În toiul petrecerii s-au încins rotisoarele, oaspeții putându-se bucura de un cocktail, o prăjitură sau înghețată. Nu a lipsit celebra și luxoasa șampanie Moet, în sticle aduse cu o roșie roabă „Ferrari“. Totul în inima terenurilor fermei, între orizonturi străjuite de utilajele Maxagro.

JCS-A.M.