Caraş-Severin, Romania

BERZOVIA – Primăria comunei Berzovia dă o veste bună: a început să prindă viață proiectul accesat prin PNDL II, care a vizat inițial reabilitarea și consolidarea, schimbat mai apoi în demolarea, construirea și dotarea Grădiniței cu Program Normal și a Școlii Gimnaziale Fizeș!

Zilele trecute „s-au pus bazele de început ale noii școli în satul Fizeș și anume au început lucrările de construire, primul pas fiind turnarea fundației. Așa cum am promis vom face tot ce ține de noi pentru a realiza acest proiect, în cel mai scurt timp, cât și altele pe care le avem în obiectiv, care după cum se poate vedea sunt în derulare și se lucrează la ele, spre a putea fi finalizate și spre a putea trece la altele noi care sunt în curs de implementare. Se anunță un an încărcat de proiecte la Berzovia, un an în care comuna Berzovia și satele aparținătoare Gherteniș și Fizeș au toate șansele să se dezvolte și să aibă o nouă imagine. Și asta având în vedere că mai multe proiecte noi au fost deja semnate, iar  altele urmează să fie semnate. Doar împreună putem dezvolta comuna noastră cu răbdare, înțelegere, perseverență și multă muncă.“, a declarat primarul Mircea Ion Serafin, mulțumind tuturor pentru susținere.

Amintim faptul că, în toamna anului 2020, vechea școală din Fizeș urma să se închidă din cauza stadiului avansat de degradare și din lipsa autorizației sanitare, de la DSP, elevii urmând să fie transportați zilnic la școala din Gherteniș. „În urma unei verificări a comisiei de la DSP, școala a fost închisă pe loc, pentru o perioadă de câteva săptămâni, acordându-se totuși șansa ca, în aceste  săptămâni, această școală să se transforme într-una funcțională, cu condiții normale de trai și un mediu educațional eficient. Copiii nu au avut de suferit deoarece au făcut cursurile online, în tot acest timp.“, informa atunci primăria. Atunci s-a pus umărul la renovarea edificiului, pentru redeschiderea porților, astfel încât copiii să poată merge la școală în satul lor natal. Iar acum, în urma acestui proiect PNDL II, ei vor beneficia de o școală nouă.

JCS-A.M.