CARAŞ-SEVERIN – Renunţând la independenţă, şi-a semnat adeziunea în prezenţa preşedintelui George Simion. Momentul festiv al semnării actului constatator al noii înregimentări politice a lui Nicolae Beg (foto st.) a fost zădărnicit, vineri, de întrebările reprezentanţilor presei referitoare la afinităţile pe care le are cu senatorul social-democrat Ion Mocioalcă!
„ Am crescut lângă Mocioalcă, de la 14 ani câţi aveam, când a venit la Marga!“, a recunoscut Beg, respingând supoziţia că ar fi fost infiltrat de către PSD în AUR. Aflat la Reşiţa pentru a prezenta planul AUR de guvernare în 15 puncte, liderul formaţiunii, George Simion (foto, dr.) a prezentat succint calităţile care-l recomandă pe noul membru: „Are 55 de ani, e la al treilea mandat de primar, este preşedintele primarilor de comună din judeţ şi, la nivel de ţară, preşedintele Ligii primarilor fotbalişti. Ca marea majoritate a primarilor din România, a trecut pe la mai multe formaţiuni politice.“
Fostele afilieri PNL şi PSD s-au datorat, evident, dorinţei de a face bine comunităţii, cât şi lipsei AUR de pe eşichierul politic, la momentul respectiv. Prezentat drept simplu membru, fără vreo funcţie în structura organizaţiei, Nicolae Beg a declarat, vizibil emoţionat: „Este un proiect nou pentru mine, nu am mai făcut politică la un nivel aşa de înalt, să fiu la conducerea unui partid împreună cu echipa. La fel cum nici în 2012, când am candidat la Marga, nu aveam habar despre administraţie. Sunt convins că am făcut un pas bun. O să-mi pun în valoare toată politica ce-am învăţat-o în ultimii ani.“
Potrivit lui George Simion, ar fi o mulţime de primari din judeţ, dar şi din ţară, care de abia aşteaptă să treacă în AUR, dar nu o pot face pe moment pentru că fac parte din alte partide. „Vor veni cu 3 luni înainte de a le expira mandatul!“, a precizat el, urmând ca împreună să lupte pentru câştigarea primăriilor Marga, Oţelu Roşu, Reşiţa, a preşedinţiilor CJ şi a României. Vor pune umărul, la modul original, şi „figuri originare din judeţ, care s-au remarcat la nivel central. Florentina Opriş se va ocupa de o direcţie din cele 150 din programul de guvernare, legat de nutriţie şi un stil de viaţă sănătos“.
Întrebat ce se poate înţelege prin „procese colective sau de clasă“, de care ar urma să se ocupe curţile cu juraţi, Simion a explicat că este vorba despre o „traducere, poate mot à mot, dar toţi juriştii înţeleg: class actions“. Cum ar fi, de exemplu, atunci când un mare număr de persoane, care s-au vaccinat şi au avut de suferit în urma vaccinurilor COVID netestate pe oameni, merg în instanţă împotriva companiilor farmaceutice. În concluzie, pentru cei care, nefiind jurişti, nu au înţeles: nicio legătură cu viitoare procese colective intentate duşmanilor de clasă, de care s-ar ocupa preconizatele tribunale ale poporului, cum se susţine în „presa centrală răuvoitoare, care nu a citit materialul“.
JCS-Walter Fleck