REȘIȚA – Perechile Marius Pădurean & Adelina Stanciu şi Bogdan Kostner & Andreea Dumitru au strălucit, din nou, la competițiile la care au participat!
Sportivii de la Mystic Reșița au reușit să se claseze la finalul săptămânii trecute pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și au încântat publicul prezent la cele două competiții.
„Aceștia s-au deplasat în două locații, una dintre acestea fiind Brașovul. Aici a avut loc Campionatul Național de 10 Dansuri, unde perechea Marius Pădurean-Adelina Stanciu a luat aurul, reuşind astfel tripla pe care o speram în 2023, și anume, să dețină toate cele trei titluri de campion național. În urma acestui succes, ei vor reprezenta România și la Campionatele Mondiale de 10 Dansuri, care se vor desfășura în data de 3 iunie, la Bremen, în Germania. Concursul la 10 Dansuri a fost unul dificil, să spun așa, pentru că programul pe care îl afișase organizatorul în prima fază s-a decalat cu peste patru ore, iar în aceste condiții, Marius cu Adelina, fiind deja încălziţi conform programului inițial, au trebuit să treacă într-o altă stare, și anume, să se relaxeze din nou, ceea ce a făcut destul de dificilă montarea fizică și psihică pentru ora la care a început competiția. N-au avut cea mai strălucită performanță din acest an, dar, chiar și așa, se pare că evoluția lor a fost peste a concurenților, chiar dacă eu, ca antrenor, nu m-am declarat în totalitate mulțumit de evoluția de la finalul săptămânii trecute. În competiţie au intrat undeva între 18 și 20 de perechi din România. La 10 Dansuri sunt mai puține perechi, pentru că nu toate reușesc să performeze la ambele secțiuni. De fapt, perechea Pădurean-Stanciu va reprezenta România la trei campionate mondiale. Cum am spus, vor reprezenta România la Campionatul Mondial de 10 Dansuri juniori II la Bremen, în Germania, în data de 3 iunie, iar în toamnă vor reprezenta România în luna noiembrie la Campionatul Mondial de Latino juniori II în Portugalia și la Campionatul Mondial de juniori II Standard, care va fi organizat de România.”, a spus antrenorul Alex Holecz.
Acesta ne-a vorbit și despre cealaltă pereche excepțională de dansatori ai Reșiței: „În aceeași perioadă, perechea Kostner Bogdan și Andreea Dumitru a fost prezentă la Frankfurt, în Germania, la o competiție WDSF, asta însemnând pentru necunoscători un concurs sub egida Federației Mondiale de Dans Sportiv. Aici, Bogdan și Andreea au devenit preferații publicului german. Inclusiv presa germană a scris despre faptul că perechea românească a fost preferata întregului public, iar feedback-ul primit de mine a fost unul deosebit. Ei au reușit să se claseze la toate dansurile pe locul I, detaşându-se astfel foarte clar față de perechea de pe locul II, care reprezenta Germania. Au fost 60 de perechi la start, perechi cu pretenții la cel mai înalt nivel. Obținând acest loc, Bogdan și Andreea au reușit să rămână pe locul I în rating-ul mondial!”
JCS-Ștefan Moraru