REȘIȚA – De azi, pe porțiunea dintre Kaufland și Victoria, a început turnarea stratului final de asfalt. Ceea ce reșițenilor le dă speranța că, într-adevăr, circulația în Govândari ar putea fi redeschisă la finalul acestei luni, așa cum estima Cristian Ștefănescu, directorul de proiect al tramvaiului reșițean!
„Se toarnă stratul final de asfalt pe porțiunea Victoria – Kaufland. O să arate frumos!”, a titrat primarul Ioan Popa pe rețelele de socializare.
Dacă luăm în considerare și faptul că primul strat de asfalt a fost deja așezat și între Victoria și Intim pe un sens de mers, locuitorii cartierului au motive întemeiate să spere că normalitatea va reveni în zona lor după o perioadă de disconfort.
FOTO: PRIMĂRIA REȘIȚA