Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Două treimi din autoturismele înmatriculate în judeţ în luna martie au cel puţin 10 ani. Decana de vârstă a maşinilor aduse în Banatul Montan, ca ultimă etapă şi loc de evoluţie rutieră, este un autoturism fabricat în 1993!

Ţinând cont că este un model cu tracţiune integrală, de teren, s-ar putea să nu ne întâlnim totuşi cu el în traficul urban, deşi s-ar asorta cu starea drumurilor. Colege de generaţie, adică din grupa celor fabricate între 1993-2002, au mai fost înmatriculate alte 40 de autoturisme, în timp ce numărul celor „ceva mai tinere“ (2003-2012) a fost de 277.

În următoarea categorie, a celor relativ noi (2013-2022) s-au plasat 117 de autoturisme, în timp ce numărul celor noi, aflate la prima înmatriculare, a fost de 59. Dintre acestea 35 au fost din gama Dacia, 16 ale unor mărci asiatice şi 8 europene. Din punct de vedere al sistemului de propulsie, 23 au motoare pe benzină, 18 benzină+GPL, 8 hibrid, 6 pe motorină şi 4 electrice.

În topul preferinţelor conducătorilor de maşini uzate conduc mărcile europene (377 autoturisme înmatriculate), cu preponderenţă cele germane (234).

JCS-Walter Fleck