LUPAC – AFC Voința Lupac a pierdut vineri, 17 martie, scor 0-4, cu CSM Deva, în etapa a XVII-a a Seriei a VII-a a Ligii 3! Deva este liderulul autoritar al seriei, cu 45 de puncte, în timp ce Voința este pe 6, cu 24 de puncte!
Trupa pregătită de Ștefan Nanu a început jocul în forță și, în primul sfert de oră, a avut două bare, prin Vișan, iar deschiderea inevitabilă a scorului s-a produs în minutul 16, când Iana a reluat în plasă din marginea careului mic. Jocul a curs tot spre poarta Lupacului, iar în minutul 23, Dănăilă a reluat în plasă. În minutul 41 s-a stabilit scorul la pauză, 3-0 pentru CSM Deva, marcator Popescu. În partea a doua, CSM Deva a mai punctat doar o singură dată, în minutul 61, prin Bedea. Lupacul putea să marcheze golul de onoare, având o bară, în minutul 84, la o execuție a lui Jinga, la final tabela arătând un clar 4-0 în favoarea liderului.
„Nu am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor noastre, n-am reușit să practicăm jocul pe care ni l-am propus, poate şi din cauza lipsei celor trei jucători importanți pentru noi, Danci, Avramovici și Caia. Pe lângă asta, cred că am greșit, și personal și colectiv, la golurile marcate de Deva. Din păcate, am contribuit și noi la proporțiile scorului. Clar, valoarea nu este conformă cu scorul și prestația din teren. Cred că atitudinea și determinarea au lipsit la jocul de la Deva. Cred în continuare că vom reuși să ne reabilităm, să zic așa, după acest scor în etapa de acasă cu Filiași, care va fi din nou un meci greu. Jucăm cu primele trei echipe din serie, ceea ce ar trebui să ne motiveze. Pe lângă faptul că am pierdut la diferența asta, la Deva am mai avut și ghinion: am lovit și bara, am mai avut câteva ocazii de a înscrie, puţine, dar au existat. Repet, cred că scorul a avut proporții din cauza faptului că și noi, din păcate, am contribuit la asta. Am încredere că vom reveni, cum ziceam, mai puternici etapa următoare, mai determinaţi. Jucăm acasă, sigur o să arătăm mult mai bine, pentru că echipa are potențial. Suntem pe un drum bun, se mai întâmplă să pierzi și la asemenea scor, dar nu este o tragedie. Trebuie să fim puternici și să învățăm din lucrurile astea, să tragem concluziile pentru a corecta greşelile în partidele următoare.”, a spus Adrian Enăşescu, antrenorul Lupacului.
„Am întâlnit o echipă bună și, chiar dacă eram calificați în play-off, băieții au avut aceeași atitudine, ca la toate meciurile, lucru pentru care îi felicit. Mă bucură rezultatul, golurile au fost frumoase și evoluția echipei a fost bună. Fără atitudine și muncă nu poți face performanță. Noi ne dorim să rămânem pe aceeași linie și să rămânem neînvinși!”, adăugat la final și Ștefan Nanu, antrenorul de la CSM Deva.
În ultima etapă a sezonului regular, Lupacul va juca acasă, pe 25 martie, cu ACSO Filiași.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: CSM Deva