Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În urma unor percheziții derulate anul trecut, în noiembrie, în locații din Germania, dar și din țara noastră, din Caraș-Severin și Timiș, au fost ridicate tablouri ale unui regretat pictor austriac, care fuseseră furate de un cetățean român care lucra în palatul artistului, la treburi casnice, grădinărit și munci necalificate!

Deși prejudiciul real nu se cunoaște întrucât nu se știe câte tablouri au fost furate, încă din 2011, anchetatorii austrieci au pus pe roate cercetarea în cazul operelor de artă furate, abia acum fiind dezvăluite rezultatele.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin: „La data de 10 noiembrie 2022, polițiști ai serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Oravița și Timișoara, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la solicitarea autorităților judiciare austriece, într-un ordin european de anchetă. În urma perchezițiilor, derulate în colaborare cu reprezentanți ai Poliției din Austria și ai Ambasadei Republicii Austria în România, au fost indisponibilizate 9 tablouri, ce au fost estimate la peste 320.000 de euro!“

Poliția județului precizează că operele de artă ar fi fost sustrase în urmă cu mai mulți ani, de un cetățean român, din locuința unui artist austriac, fiind aduse ulterior la adresele acestuia din Caraș-Severin și Timiș. Cele 9 tablouri au fost predate polițiștilor austrieci și transportate pe teritoriul statului de proveniență.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La percheziții au participat polițiști ai serviciilor criminalistice din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.“, a mai precizat IPJ CS.

JCS-A.M.