Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – S-a întâmplat ieri seară la Reșița, pe Aleea Galați, unde s-a derulat un conflict violent între doi bărbați. În urma loviturilor, bărbatul agresat a ajuns în stare gravă la spital, în timp ce agresorul a fost arestat pentru 30 de zile!

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus în data de 21.01.2023 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul P.D.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, reţinându-se că, în data de 20.01.2023, în jurul orei în jurul orei 18.30, în timp ce afla pe Aleea Galați din mun. Reşiţa, jud. Caraș-Severin, numitul M.R. a fost agresat fizic de o persoană de sex masculin, respectiv numitul P.D.F. care, folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum şi în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată şi-a pierdut cunoștința, viața victimei fiind pusă în pericol, acesta necesitând un nr. de 50 de zile îngrijiri medicale în cazul evoluției favorabile. În data de 21.01.2023, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, precizează Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Cauza scandalului ar fi fost o sumă de bani pe care agresorul i-ar fi dat celui lovit, iar acesta nu i-a mai restituit!

JCS-L.A.