SACU – Denumim astfel cele două proiecte depuse de Primăria Sacu pe programul amintit, referitoare la asfaltarea mai multor străzi din comună și la introducerea rețelei de alimentare cu gaz!
Din discuția cu primarul Nicolae Daminescu am reținut că primul proiect a fost aprobat spre finanțare, fiind vorba despre o investiție în valoare de 12 milioane de lei. Sunt vizate mai multe porțiuni de drum din satele Tincova și Sălbăgelu Nou, în lungime totală de 8 km.
Conform aceleiași surse, cel de-al doilea proiect a fost depus în parteneriat cu comuna Copăcele din Caraș-Severin și comunele Criciova și Nădrag din județul Timiș. Valoarea investiției aferente comunei Sacu depășește 4 milioane de lei.
În altă ordinde de idei, doritorii pot face de acum o plimbare prin comună… pe Google Maps. Asta grație unei colaborări dintre primărie și o firmă din Cluj, prin care străzile din Sacu apar pe RENNS. Este vorba despre Registrul Electronic Național Nomenclatorul Străzilor, acolo unde doritorii se pot plimba „virtual” pe străzile din Sacu, Tincova și Sălbăgelu Nou. „Am numerotat străzile cu numere noi și am atribuit nume de străzi, după care au fost filmate toate localitățile comunei, fiind introduse în sistemul național. Lucrarea a fost finalizată săptămâna trecută. În momentul de față, comuna apare pe Google Maps cu fiecare adresă”, am aflat de la primarul Nicolae Daminescu. Aceste demersuri au fost realizate grație unui contract de prestări servicii în valoare de 35.000 de lei, semnat în luna iulie cu firma din Cluj și încheiat de puțin timp.
Pe viitor, doritorii de plimbări virtuale vor putea străbate aleile parcului din centrul de comună, aflat în prezent în reabilitare. Este vorba de o investiție de 40.000 de euro realizată din fonduri europene, grație unei finanțări obținută prin GAL „Țara Gugulanilor”. Pe suprafața de un hectar, proiectul prevede înlocuirea gardului pe o lungime de peste 300 m, plantarea a 100 de arbuști, un loc de joacă și montarea a opt camere video. Lucrările sunt executate în procent de 60%, urmând a fi reluate atunci când vremea o va permite.
JCS-I.I.