MEHADIA – Statutul pe care comuna Mehadia l-a obținut astă vară sigur va da rezultate pe viitor!
În luna iulie, comuna a obținut statutul de stațiune turistică de interes local. În opinia primarului Grigore Bardac, această titulatură va facilita accesul Mehadiei la fonduri europene pe partea de turism. „Când vom putea accesa fonduri, indiferent de sursa de finanțare, cred că vom avea întâietate pentru că punctajul pe care-l vom obține va fi mult mai mare decât cel al localităților care nu au acest statut. Încă nu sunt disponibile linii de finanțare nici în PNRR și nici în alte programe cu fonduri europene pentru obiectivele turistice de care nu ducem lipsă, dar pe care vrem să le dezvoltăm”, ne-a declarat acesta.
În privința punctelor de interes de care comuna dispune, primarul a enumerat cetatea medievală a Mehadiei, castrul roman praetorium, Cascada Bobot aflată pe Valea Sfârdinului sau rezervația naturală „Râpa neagră”. „Avem spre ce să ne îndreptăm în privința investițiilor în turism, doar că vom putea face asta atunci când, în cadrul proiectelor europene, vom avea linii de finanțare disponibile pentru aceste obiective. Sunt aspecte pe care le avem în vedere pentru perioada următoare”, a încheiat primarul Mehadiei.
JCS-Ionel Ivașcu