Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic dă o veste bună iubitorilor de cicloturism: de luni, 5 decembrie, vor putea fi accesate 247,5 milioane de euro din PNRR pentru traseele cicloturistice!

Cu toții știm cât este de importantă mișcarea pentru menținerea sănătății, iar în acest context medicul Jaro Marșalic a ținut să vorbească despre posibilitatea oferită, începând de luni, 5 decembrie, autorităților locale și centrale, care pot accesa fonduri pentru amenajarea a 3.000 kilometri de trasee cicloturistice.

„Bugetul total alocat acestei componente este de 247,5 milioane de euro pentru amenajarea a 3.000 kilometri de trasee cicloturistice, în vederea creșterii accesibilității zonelor turistice. În acest scop, traseele vor fi amenajate pe digurile de protecție la inundație ale cursurilor de apă, în zonele protejate și pe drumurile publice cu trafic redus“, precizează oficialul cărășean.

Depunerea de proiecte se poate face prin intermediul aplicației electronice www.mdlpa.ro/investitii/PNRR – pusă deja la dispoziția celor interesați – iar proiectele pot fi depuse până în 11 decembrie.

JCS-A.M.