Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni atrag din nou atenția asupra coșurilor de fum după ce de la acestea au pornit două incendii, unul în Bozovici, celălalt la Zăgujeni, afectând anexele a trei gospodării!

În 29 noiembrie, în jurul orei 20.50, pompierii militari ai Gărzii Bozovici au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe din localitatea Bozovici. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperișul anexei, dar și la anexa de la casa vecină, aflată în imediata apropiere. „În urma incendiului au ars cele două acoperișuri pe o suprafață de aproximativ 115 metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum deteriorat“, transmite ISU „Semenic“.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în jurul orei 1.25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui alt incendiu, la acoperișul unei anexe a unei gospodării din Zăgujeni. Acolo au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. „La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul anexei. Echipajele au acționat prompt pentru localizarea și stingerea incendiului, reducând astfel riscul propagării flăcărilor la întreaga construcție. În urma incendiului o persoană a fost intoxicată cu fum și a primit îngrijiri medicale. Au ars acoperișul și tavanul anexei pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile“, au precizat salvatorii.

JCS-A.M.