REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate sâmbătă, 12 noiembrie, scor 0-0, în deplasare, cu Șoimii Lipova și rămâne în fruntea Seriei a VIII-a din Liga 3! După această remiză, Lipova a picat pe 3, iar pe 2 a urcat Ghiroda și Giarmata Vii. Reșița a jucat mai bine de 30 de minute cu om în plus, după ce, în minutul 60, jucătorul Cătălin Bădăuță de la Lipova a văzut cartonașul roșu!
„Aș vrea să felicit acest club și conducerea acestui club pentru ceea ce au realizat aici. Pentru mine a fost o surpriză plăcută să găsesc acest teren sau acest stadion frumos, cochet, elegant, cu vestiare, cu tot ceea ce trebuie aici, la Lipova, deși cred că ar trebui să fie un lucru normal pentru fotbalul nostru. Referitor la joc, din punctul meu de vedere, am pierdut două puncte, pentru că am avut, zic eu, ostilitățile în mână. Am avut o repriză bună, în care gazdele au echilibrat jocul. Au dat senzația că se mulțumesc cu un egal, iar dacă reușesc se înscrie pe contraatac cu atât mai bine. Cred că ăsta a fost cam planul lor tactic pentru jocul acesta. Pe de altă parte, este și un punct câștigat, pentru că am avut o săptămână cu anumite probleme medicale. Odată cu accidentările lui Ardei și Căpățână, a trebuit ca să improvizez, se rotesc, să găsesc un prim 11 bun. Dar, una peste alta, cred că cei care au intrat în teren sunt de apreciat pentru modul cum s-au comportat. A fost un meci frumos, interesant, un meci tipic de Liga a 3-a între locul 1 și locul 2 și încă o dată vreau ca să felicit băieții pentru ceea ce au arătat. Am avut multe ocazii și le-am ratat pe toate, dar totuși nu trebuie să omitem faptul că am jucat cu echipa de pe locul 2, o echipă ce are o organizare defensivă foarte bună. Nu cred că trebuie să dezarmăm sau să găsim alibiuri că este al doilea 0-0 în deplasare, am întâlnit două echipe bune. Drept dovadă, Crișul traversează o perioadă foarte bună în ultima perioadă, deci nu a fost întâmplător acel rezultat de 0-0, dar și acolo am avut în mână mai ales în prima repriză, dacă bine îmi aduc aminte. Nu am comentat niciodată și nici nu o să comentez arbitrajele, încerc să fac o evaluare a ceea ce facem noi. Au aprecierile mele gazdele pentru ceea ce fac, nu comentez, probabil aș putea să spun și eu că nici eu nu am înțeles golul anulat din prima repriză. De abia aștept ca să văd filmarea jocului, dar încă odată eu nu sunt în măsură ca să analizeze arbitrajele”, a spus antrenorul Călin Cheregi.
Reșița: Zimmermann, Bărboianu, Erhard, Rimovecz, Fota, Breşneni, I. Popescu, Gomboș, Drăghiceanu, Al. Negru și Gakou.Rezerve: Mereu, Curescu, Bala, Chera, Velcotă, Domil, R. Petre, Avramovici, Szijj.
Lipova: Jianu, Clej, Sabău, A. Popa, Pamfile, Mare, D. Pop, Susan, O. Bulza, Modan și Bădăuță.Rezerve:Bujor, Giosu, Cristiu, Gavrilă, An. Rusu, Leric, Românu, Hațegan, Nagy.
Urmează pentru rosso-neri duelul din deplasare cu ACS Progresul Pecica, din 19 noiembrie.
JCS-Ștefan Moraru