Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație contractul de proiectare și execuție pentru construirea unui bazin din incinta ștrandului din Parcul Teiuș!

Mai precis, proiectare-faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Proiect Tip – Construire Bazin de înot didactic și agrement, str. Teiușului, Nr. 24A, municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”. Procedura de licitație va fi desfășurată direct de cei de la CNI.

Din cele 20.444.623,29 lei puse la bătaie pentru construirea bazinului, 19.204.088,19 lei reprezintă investiția de bază, 730.365,44 lei cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, 213.466,50 lei proiectare și asistență tehnică și 296.703,16 lei organizare de șantier. Firmele interesate trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit cel puțin un contract de construcție de bazin artificial. Ofertele sunt așteptate până pe 5 decembrie 2022, ora 15.

Potrivit celor de la CNI, noul bazin de înot de la Caransebeș va avea dimensiunea de 25 m x 15,4 m, va fi prevăzut cu 6 culoare și va avea o adâncime de 1,8 m, iar în zona etajului va beneficia și de gradene pentru spectatori cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori. Au fost prevăzute și 40 de locuri de parcare, din care 4 pentru persoane cu dizabilități și 2 pentru microbuze.

JCS-R.M.