CARANSEBEȘ – Și nu doar al Caransebeșului, ci al întregii zone, crede primarul Felix Borcean, prezent recent la București alături de investitorul de la aeroport, la o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu!
Tema discuțiilor a fost proiectul de la aeroport, pentru care Gabriel Olariu e la un pas de accesarea unor fonduri europene, nu puține. Primarul Caransebeșului e optimist că proiectul de la aeroport va obține finanțarea, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru întreaga zonă. „Proiectul de la Aeroportul Caransebeș pentru care am fost zilele trecute la București, alături de dl Gabriel Olariu, eu tot timpul am gândit că astfel de investiții aduc foarte multe beneficii unei comunități. Dacă la Caransebeș va renaște acest aeroport, aproape că vom fi copleșiți de investiții, de dezvoltare, Caransebeșul ar deveni practic cea mai importantă localitate din această zonă, nu doar din Caraș-Severin. Un aeroport aduce dezvoltare sută la sută și pentru aceasta, alături de cei care își doresc această investiție, mă voi bate până la capăt și cu toate resursele. Faptul că Sorin Grindeanu, caransebeșean, bănățean, e în funcția în care e, cu siguranță va contribui la realizarea acestui proiect. Eu sper ca dl Olariu să primească finanțarea pentru proiect, am sentimentul acesta pozitiv că până la urmă proiectul va fi finalizat așa cum și-l dorește Gabriel Olariu, pentru că asta înseamnă să ai zboruri intercontinentale, continentale, la Caransebeș, ceea ce nu poate decât să crească ratingul acestui loc și al acestei zone. E bine pentru tot Banatul, nu doar pentru Caransebeș”, a concluzionat primarul Borcean după dialogul cu ministrul Grindeanu și Gabriel Olariu.
Reamintim că Olariu vrea să dezvolte pe Aeroportul Caransebeș un proiect strategic zonal foarte important, adică un terminal aeroportuar cu facilități de plecări-sosiri și parte de cargo și alimentare avioane, dar în același timp și un centru în care să aibă loc activități conexe de inovare și testare a noilor tehnologii din domeniu. În acest sens, ar fi nevoie de 70-80 de milioane de euro!
JCS-R.M.