Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Deschiderea va fi făcută de teatrul reșițean cu viitoarea premieră „Județul fără caiși”!

Un spectacol, dacă nu parodie, cel puțin o auto-ironie despre cum era viața în anii 80, atunci când un județ de munte raportează o producție uriașă la caise, în condițiile în care la munte caisul nu crește. De aici, toată comedia unui spectacol cu distribuție numeroasă care, foarte probabil, va implica întreaga trupă a Teatrului de Vest (TV). Trupă pe care managerul Gabriel Ionescu o consideră capabilă să facă un spectacol mare într-un timp scurt. Așadar o nouă premieră-comedie, pe care Ionescu o consideră binevenită în contextul vremurilor actuale, când sigur oamenii simt nevoia să se destindă.

„După ce noi vom deschide festivalul, vor urma multe trupe cu spectacole de calitate. Prima ediție a fost foarte bună, însă pot promite că viitoarea ediție o va depăși. A doua ediție a festivalului este o certitudine începând cu dimineața zilei de azi, când președintelui Consiliului Județean și-a pus semnătura pe bugetul evenimentului”, a declarat Ionescu.

Managerul a mai dezvăluit că actuala stagiune se va încheia cu spectacolul „Visul unei nopți de vară”, de Shakespeare. Asta deoarece, după angajările repetate de actori tineri, trupa teatrului reșițean este suficient de numeroasă pentru un spectacol de Shakespeare.

JCS-Ionel Ivașcu