REȘIȚA – Cel mai nou volum de poezie al lui Iacob Roman a fost lansat recent alături de prieteni. Un volum, intitulat „Peregrinul”, în care se întâmplă ceva, după cum observa criticul de artă Ada Cruceanu!
Nu este vorba de vreo modificare a textului ori a viziunii poetului asupra scrisului în sine. Ci despre o schimbare de perspectivă, dată de dorința poetului de a dărui un vers venit de sus, prin intermediul căruia a creat o lume pe care trebuia s-o stăpânească, s-o rescrie. Rezultă poezie ludică în primul rând, cu deschideri puțin veștede pe câmpiile verzi ale filosofiei culturii. Aceasta invită cititorul la lectură nu neapărat cu deschidere spre text, ci spre lumea care este de fapt interioritatea poetului.
Ana Kremm descoperă în versurile din „Peregrinul” mărturisirea unui ego poetic iscoditor, dar neputincios să facă față misterului existenței spiritului. „Iacob Roman este în afara timpului însă se-mpiedică de propriul trup. «Pot dinții mei să macine tăcerea? Oare mai sunt la problemele lumii soluții?», se întreabă poetul căutând răspunsuri la propriile-i întrebări. «Temători și frenetici trăim la întâmplare. Vorbele grele nimeni nu le-ascultă»”, citează Ana Kremm.
Nicolae Sârbu îl consideră pe Iacob Roman un pelerin bănățean ale cărui spirit, stil și poezie a încercat de multă vreme să le deslușească. „20 de cărți sunt aproape o operă poetică. Sunt volume, poezii și titluri care ar merita o apropiere foarte serioasă de acest univers poetic. Pentru că regăsim în Peregrinul un univers poetic. Din păcate, nici Iacob Roman și nici alții nu au criticul de casă atașat, care să se apropie serios de poezia lui și care eventual să scrie o monografie”, afirma Sârbu despre poetul care pornește în călătoria prin apele timpului alături de sinele său, de îngerul păzitor și de cititor.
„În diverse etape ale călătoriei, se oprește deplângând soarta cetății uneori cu nostalgie alteori cu amărăciune, indignare și neputință. Printr-un continuu dialog imaginar, care seamănă cu un strigăt în pustie, poetul prevestește haosul. În același timp, are grijă să amintească faptul că în cenușa cetății de foc se află scânteia necesară unei noi renașteri… fie aceasta chiar și poezia”, notează și Marian Apostol despre călătoria peregrinului.
JCS-Ionel Ivașcu
