REȘIȚA – Conform directorului spitalului reșițean, Cosmin Librimir, trecerea la containere se va face etapizat, în câteva zile!
Mai întâi se vor muta urgențele „verzi”, care nu sunt urgențe mari. Apoi jumătate din aparatura zonei de urgențe „roșii” va fi mutată în containere. Concomitent, cazurile de urgențe „roșii” aflate în locația actuală vor rămâne pe loc până la rezolvare, în vreme ce noile urgențe „roșii” vor fi primite în containere. „Mutarea Urgențelor abia de-acum începe și se va face în timp real. Va trebui bine organizată și cred că totul va dura câteva zile”, ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR).
Declarația sa vine după ce recepția containerelor a fost făcută. Mai este însă de lucru la rampa de acces, întrucât aceasta trebuie lățită, necesitând și atenuarea unghiului. Lățirea rampelor se impune deoarece dimensiunea actuală permite doar trecerea patului bolnavului. Pentru situațiile când bolnavul necesită asistarea din partea aparatelor, actuala rampă e prea îngustă, această problemă urmând a fi rezolvată.
Alte probleme semnalate de dr. Librimir țin de lipsa unei săli de așteptare în urgențele-container, cât și de distanța de 20 m dintre acestea și clădirea spitalului. Au fost însă găsite soluții după prezența la fața locului a primarului Ioan Popa. În perioada următoare, se va face un tunel de legătură între containere și spital, iar sala de așteptare va fi amenajată în două noi containere, dintre care unul va dispune și de toalete.„Va fi suficient ca să ne putem desfășura activitatea”, a concluzionat dr. Librimir despre acest subiect.
Directorul SJUR ne-a vorbit și despre cantitatea de 121 kg de medicamente care, conform documentelor interne ale spitalului, a fost distrusă în ultima perioadă. Librimir vrea să facă lumină pentru a se cunoaște exact ce medicamente au fost distruse, precum și valoarea acestora. „Am început să analizez situația și sunt în faza de a pune informațiile cap la cap. Mai întâi, am cerut celor care distrug medicamentele informații legate de cantitate. Așa am ajuns la 121 kg. Apoi am solicitat farmaciilor documente legate de medicamentele pe care le-au distrus. Mă ocup personal de treaba asta. Urmează să văd exact ce medicamente au fost distruse și ce valoare au avut și, când voi avea informația exactă, voi putea da detalii concrete”, a încheiat dr. Librimir.
JCS-Ionel Ivașcu