ORAVIȚA – Continuă suspansul în cazul excavațiilor sesizate de GEC Nera în rezervația naturală!
Pe 6 iunie, GEC Nera, organizație condusă de Cornel Popovici Sturza, sesiza autorităților responsabile existența unor excavații în tuf calcaros în rezervația naturală de interes național Cuptor –Brădișorul de Jos, administrată de Agenția Națională a Ariilor Naturale Protejate (ANANP).
GEC Nera identifica excavațiile pe plan de amenajament silvic, pe care ANANP le compara ulterior cu punctul central al rezervației, marcat de aplicația ATLAS a Ministerului Mediului. Conform GEC Nera, ANANP a răspuns că s-a constatat că perimetrul indicat nu se suprapune cu aria rezervației naturale. În consecință, pe 24 iunie, GEC Nera a transmis un comunicat de presă inclusiv Ministerului Mediului, prin care a cerut lămurirea situației. Ministerul Mediului nu a răspuns nici după 30 de zile. A răspuns în schimb din nou ANANP, care, conform GEC Nera, recunoaște existența excavațiilor la locul identificat de organizația ecologistă.
„La o distanță de circa 2.000 m față de drumul județean, se află o suprafaţă de tuf calcaros de circa 1.500mp”, se arată în răspunsul ANANP. Adică exact unde este poziționată rezervația pe identificarea GEC Nera si pe aplicația ATLAS, susțin activiștii de mediu. Însă, conform aceluiași răspuns ANANP, locul în cauză face parte din Rezervația Monument al Naturii: 7220* Izvoare petrifiante cu formare de travertin. „Cine minte? ANANP sau aplicația ATLAS a Ministerului Mediului?”, întreabă cei de la GEC Nera cerând un răspuns din partea corpului de control al primului ministru.
Pe scurt, suspansul continuă. La fel cum și brândușa galbenă și stânjenelul continuă să-și arate frumusețea printre urme de excavatoare.
JCS-Ionel Ivașcu