DOBRAIA – Nimic nu se compară, spun cei administrează campingul de corturi de la Dobraia, cu un răsărit sau un apus de soare văzut din Munţii Cernei, în mirosul florilor, al ierbii, în liniştea şi în răcoarea naturii!
O vacanţă la cort, departe de căldura şi aglomeraţia din oraşe, asta găsesc turiştii la Dobraia, în cătunul izolat din comuna Cornereva. După un drum istovitor, cei se se cazează la corturile instalate aici pot gusta din mâncarea pregătită în tihnă şi cu răbdare, după reţete tradiţionale.
„Ne bucurăm tare mult când întindem masa mare şi împreună savurăm din bucatele tradiţionale ale muntelui, cum se întâmplă în weekend alături de oameni faini. Minunile naturii le poţi observa cel mai bine de aici de sus, din Munții Cernei. De pe terasa corturilor noastre te poţi bucura de mirosul florilor, de priveliştea munţilor ce ating cerul şi de concertul de seară al greierilor“, au precizat reprezentanţii campingului.
Ce pot face turiştii la Dobraia? Drumeţii spre cătunul Ineleţ şi pot străbate la pas frumoasa vale a Cernei. Oaspeţii se pot bucura de zile frumoase şi relaxante, pentru că vara e altfel, sus, în Munţii Cernei.
JCS-Nicoleta Moraru