Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dintre aceștia, șase au fost pe regimul circulației rutiere, iar alcoolul era una dintre cauze…

Peste 230 de poliţişti cărășeni au acționat zilnic, în perioada 15-17 iulie, pentru siguranța comunității și pentru ca manifestările organizate în judeţul nostru să se desfăşoare fără evenimente nedorite. Polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri militari și specialiști antidrog au acționat la Balkan Fest Berzasca 2022 pentru ca evenimentul să se desfășoare fără incidente în ceea ce privește ordinea și siguranța publică. În cele 3 zile nu au fost înregistrate evenimente deosebite din punct de vedere al situației operative.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, polițiștii au desfășurat 59 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 170.000 de lei. În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 40 de permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare. De asemenea, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 au fost primite în această perioadă, 151 de solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.

Legat de cele 36 de fapte penale înregistrate, dintre care 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere, oamenii legii au exemplificat cu un caz de conducere sub influența alcoolului, surprins în noaptea de sâmbătă spre duminică. Undeva în jurul orei 2.20, polițiști din cel de-al doilea municipiu al județului au oprit pentru control, pe Calea Timișoarei, un autoturism condus de un bărbat din Caransebeș. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, informează Poliția Caraș-Severin. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

JCS-A.M.