CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Dumitru Rujan dă o veste bună angajaților din sectorul public, unii dintre ei beneficiind de o majorare de 10%, alții de o pătrime dintr-o diferență salarială!
Liberalul cărășean precizează: „Am votat alături de colegi pentru adoptarea Legii pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice! Bani în plus pentru cei care se ocupă de educația copiilor noștri, dar și pentru alți români“.
Votul are ca urmare o majorare salarială în Educație. „Personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, profesor/antrenor grupa de performanță din cadrul cluburilor sportive școlare sau cluburilor sportive universitare, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază. Totodată, începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare lunară și indemnizațiile lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021“, a precizat Dumitru Rujan.
Tot de la 1 iulie, vor beneficia de majorări și proaspăt angajații.
JCS-A.M.