CARAȘ-SEVERIN – Asta spune președintele CJ, Romeo Dunca, vizavi de situația financiară a unității sanitare, care după ce adună arierate rostogolite de la an la an, se confruntă cu dublarea facturilor la mai toate utilitățile și cu o avalanșă de scumpiri care ne-a luat pe nepregătite!
O nouă ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin, una extraordinară, a adus marți în discuție o serie de investiții făcute fie cu bani de la Centru, fie din excedent și rectificări. Și chiar dacă mâinile aleșilor județului s-au ridicat la unison „pentru“, iar ședința a fost una scurtă, subiectul problemelor de la Spitalul Județean de Urgență Reșița au „explodat“ prin vocea consilierului Ioan Crina, care a fost zilele trecute la unitate, să afle situația financiară. Și ca un om cu bogată experiență în citirea cifrelor, „vreau să vă spun că m-au îngrozit lucrurile – nu atât care sunt acum – care vor veni. Am văzut creșteri aproape de 100% a prețurilor la medicamente, 100% la gaze, 100% la energie electrică. Am văzut și încasările. Ca să obții un rezultat pozitiv, fie îți mărești veniturile, fie îți reduci cheltuielile. Începând de acum, cheltuielile nu că se vor reduce, vor fi aproape duble! Încasările de la Casa de Sănătate nu prea au cum să crească într-un timp scurt. Eu vă spun, credeți-mă, fără nicio chestie părtinitoare, lucrurile sunt foarte complicate acolo, nu sunt de natura și n-o să poată să le rezolve managerul. Sigur nu le va putea rezolva, nu că dânsa, oricine ar veni acolo! Deci cred că problema trebuie luată serios în mână și implicat Consiliul Județean“.
Consilierul Crina a amintit de o factură de gaz de aproape un milion de lei și de cheltuiala lunară la apă și canal, datorată AquaCaraș, care se ridică la aproximativ 100.000 de lei: „Deci e un consum enorm, eu zic că sunt chestii acolo care țin și de administrație. Cred că ar trebui și directorul medical implicat acolo, cred că ar trebui să ne implicăm inclusiv politic, vizavi de tarifele care există acolo. Vă spun sincer, lucrurile acum sunt încă latente, nu explodează. Dar în câteva luni de zile vor exploda, indiferent cine e acolo! Eu, serios, n-am crezut că este atât de grav! Am vrut să mă uit și pe arierate. Și, stimați colegi, arierate înseamnă datorii către privați, nu către stat. 30% dintre ele sunt către o firmă. Cred că și acolo trebuie să analizăm foarte bine. Ce va veni va fi crunt, nu vizavi de existența, ci de modul cum va putea spitalul județean să-și desfășoare activitatea“. Fapt pentru care trebuie desemnat cineva care să facă „o analiză clară cu ce este acolo, ce se previzionează, care sunt prețurile, care sunt prețurile pentru serviciile medicale, ce se mai poate face acolo. Fiindcă, vă spun, în câteva luni capotăm, indiferent cine e manager, fiindcă există o problemă acolo de sistem, de mod de abordare“.
Consilierul liberal Mircea Teodorescu a intervenit spunând că a mai făcut un proiect – respins în trecut, pe când actuala opoziție era la putere – prin care datoriile la utilități ale spitalului să fie suportate de către județ. Iar acum cele două tabere au căzut de acord să-l facă din nou și să-l voteze, pentru că este o practică în acest sens și în alte județe, unde județul are în administrare un spital.
Președintele CJ, Romeo Dunca, a remarcat că SJUR nu este singurul din țară cu aceste probleme – exceptând arieratele, unde ar fi singurul – înregistrând „o avalanșă de creșteri pe facturi. O să trebuiască să le luăm în discuție în lunile viitoare, pentru că și la CJ facturile s-au dublat, s-au triplat la căminele de bătrâni, la toate așezămintele sociale, la instituțiile publice, peste tot. Toate spitalele din România se confruntă cu exact aceeași problemă, unele sunt mai pregătite decât spitalul nostru! Noi suntem – vorba vine – cu izmenele jos. (…) Nouă ne-a venit curentul pe clădire aici (la CJ – n.r.) 150.000 de lei. Va trebui să… stingem toate becurile. Așteptăm factura de la Sala Polivalentă. Deci peste tot sunt creșteri, asta este!“
Șeful județului crede că propunerea consilierului Teodorescu nu este viabilă: „Situația Consiliului Județean hai să nu zicem că e asemănătoare cu a spitalului. Dar nici noi nu suntem așa de bogați să nu fie o problemă pentru noi asigurarea compensării creșterilor la utilități. Evident vom găsi o soluție, totdeauna am fost alături de spital, de bolnavi. Și acum am avut câteva puncte pe ordinea de zi referitoare efectiv la spital. A căzut lampa, nu se mai poate opera, costă 100.000 de lei. Am găsit soluții și o rezolvăm. Am câștigat acolo un proiect european, trebuie să venim cu contribuția noastră. N-am neglijat niciodată spitalul! Eforturile au fost foarte mari. Din octombrie 2020, până în noiembrie 2021, am dat 11,5 milioane de lei la spital: 7 milioane pe funcționare, 5 milioane pe proiecte“.
Întrebat pe cine ar pune în locul Alinei Stancovici, managerul actual al SJUR, Romeo Dunca a precizat: „Îmi doresc ca acest spital să meargă bine. Nu am nimic personal cu dna Stancovici. Deși am primit această recomandare (de revocare, din partea Consiliului de Administrație al spitalului – n.r.), voi avea o întâlnire cu dna Stancovici pe tema asta, să căutăm să vedem ce putem. Haideți să începem mișcăm lucrurile înainte, îi mai dăm un termen de două luni să vedem o schimbare radicală“.
JCS-Antoniu Mocanu