REȘIȚA – CSU Reșița a terminat la egalitate, scor 26-26, partida cu CNOPJ Baia Mare, în etapa a XVII-a a Diviziei A, Seria B!
CSU Reșița ocupă locul 7, cu 15 puncte, în timp ce Baia Mare este pe 6, cu 16 puncte. Cluj-Napoca, adversara reșițencelor din partida următoare, este pe locul 2, cu 31 de puncte.
„Ne așteptam să avem un meci dificil și putem spune că am obținut un punct pe final. Trebuie să recunoaștem că am fost conduși în permanență și important este faptul că ne-am ținut aproape de adversar. Am obținut un punct muncit. Este adevărat că am întâlnit o echipă de junioare, dar care are în componență handbaliste de lot național. Avem o bancă subțire, au intervenit accidentări, iar în momentul de față chiar avem probleme de efectiv. Această pauză competițională ne va prinde bine și sper ca până la partida cu Clujul să-și mai revină din fetele accidentate. Nu vom mai putea conta până la finalul campionatului pe Crina Asaftei și Claudia Șiman. Alina Cristea a suferit o entorsă destul de gravă în meciul cu Baia Mare. Eremici Nicole are și ea o ușoară accidentare și sper ca măcar ea să revină în partida următoare”, a spus prof. Cristian Busuioc.
Următorul meci al studentelor reșițene va fi duminică, 3 aprilie, tot acasă, cu CSU Cluj-Napoca.
JCS-Ștefan Moraru