LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat cu 3-0 partida jucată în deplasare cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2! Marcatorii Voinței au fost Săndescu, Popa și Cristodulo. „Croații” au profitat de remiza Șimianului de acasă, cu Aurul Brad și s-au calificat în play-off, unde vor juca alături de CSM Reșița, CSM Deva și Pandurii Târgu Jiu!
„A fost o victorie care a venit după o serie de patru rezultate negative, iar băieții au înțeles faptul că aveam mare nevoie de cele 3 puncte puse joc. Obiectivul nostru a fost să fim în primele patru echipe și mă bucur foarte mult că ni l-am atins. Felicit băieții pe această cale pentru efortul depus și pentru calitatea jocului. Am dominat partida de la un capăt la altul. Mulțumesc de asemenea conducerii, care ne sprijină din toate punctele de vedere. Urmează meciul cu Ezerișul și-l vom trata cu maximă seriozitate, așa cum le-am tratat pe toate de până acum”, a declarat antrenorul Boșco Vișatovici.
Voința Lupac: Trașcă, Cega, Banac, Circa, Lucica, Săndescu, Danci, Vaștag, Arjocan, Jinga și Popa.
În ultima etapă a sezonului, Voința Lupac va primi sâmbătă, de la ora 15:00, vizita formației ACS Progresul Ezeriș.
JCS-Ștefan Moraru