REȘIȚA – În perioada următoare, Primăria Reşiţa va semna contractul pentru modernizarea liniei de tramvai, care va ridica „chestiuni delicate”, în exprimarea primarului Popa, în zonele Muncitoresc sau Kaufland. De asemenea, se va face aducțiunea de apă de la Secu, pe un traseu care ocolește drumul!
Adică proiecte cu finanțare europeană, altele decât apă și canal, care se vor suprapune cu lucrările pe care le va derula AquaCaraș. Context în care primarul Ioan Popa cere implicarea consultanților în derularea simultană a diverselor proiecte. „Va trebui să programăm lucrările încât să nu frâneze pe partea de tramvai. Este deci nevoie de colaborare cu consultanții pentru la lucrările să evolueze bine”, a fost semnalul tras de Popa.
În 2016, acesta a prins trei directori la AquaCaraș dintre care cu doi n-a putut discuta, deși operatorul de apă și canal a primit în operare conductele Reșiței pentru care plătește redevență. Actualul director, Gheorghe Filipescu, a dat asigurări că AquaCaraș are un program în acest sens, prin care operatorul să meargă înaintea investițiilor Reșiței. Zona Mociur suscită o atenție sporită întrucât nimeni nu vrea să încurce bunul mers al lucrurilor.
JCS-Ionel Ivașcu