REȘIȚA – La sfârşitul săptămânii trecute, pe Arena Naţională din Bucureşti a avut loc megaconcertul „We Are One”, eveniment muzical organizat de Pro Tv şi Kiss FM pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina!
Conform estimărilor, la spectacolul care s-a întins pe durata a opt ore şi la care au participat 35 de trupe româneşti şi internaţionale au asistat peste 35.000 de persoane, încasările, în sumă de aproximativ 3,7 milioane de lei, fiind donate către Crucea Roşie, care, la rândul ei, va ajuta cu aceşti bani refugiaţii ucraineni ajunşi în România.
Printre cei care au urcat sâmbătă pe scena amenajată pe cel mai mare stadion al ţării s-a numărat şi reşiţeanul Vlad Crânganu, chitarist în trupa ADDEI. „Am fost pur şi simplu copleşit de atmosfera din arenă, de solidaritatea cu poporul ucrainean a celor care au cântat şi a celor care, cumpărând bilete, au dorit să-i ajute pe cei mai năpăstuiţi de soartă, care au fugit din calea războiului. A fost fantastic. M-am bucurat să particip la cel mai mare concert caritabil organizat vreodată în România şi, totodată, m-am simţit mândru că am reprezentat Reşiţa şi Caraş-Severinul la un spectacol de o asemenea amploare, fiindcă, deşi sunt plecat de ani buni la Bucureşti, sufletul meu e legat de Banat şi casa mea va fi întotdeauna la Reşiţa”, ne-a spus Vlad Crânganu.
JCS-Gabi Berger