Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor. Până în prezent, au fost identificate șase victime minore! 

În data de 8 februarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Caraș-Severin, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Alba-Iulia. Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, percheziția a fost dispusă într-o cauză penală având ca obiect infracțiunile de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

„De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, de 33 de ani, bănuit că, în perioada 2021 – 2022, ar fi racolat, prin intermediul platformelor de socializare, minori, cu care ar fi dezvoltat false relații sentimentale. Ulterior, bărbatul i-ar fi determinat pe aceștia să întrețină raporturi sexuale și ar fi produs materiale video cu caracter pornografic, pe care le-ar fi distribuit și către alte persoane. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat în județele Caraș-Severin, Cluj, Alba și Mureș”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

În urma percheziției au fost ridicate șapte telefoane mobile, trei tablete, trei laptopuri, un ceas, șapte CD-uri, 10 DVD-uri, două grindere și o folie de aluminiu ce conține fragmente vegetale. Polițiștii cărășeni au menționat că până în prezent au fost identificate șase victime minore.

Astfel, în data de 8 februarie 2022, procurorii D.I.I.C.O.T.– B.T. Caraș-Severin au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată (în modalitatea producerii, deținerii și distribuirii). Conform comunicatului, în cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile s-au realizat cu sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Mureș și Cluj-Napoca și al polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu. La acțiuni, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a evidențiat IPJ Caraș-Severin.

JCS–S.P.