LUPAC – Drumurile comunei sunt în lucru, iar două cămine culturale așteaptă ca lucrările să demareze!
Din declarația primarului Marian Vlasici, reținem că lucrările aflate în desfășurare la drumurile din localitățile Lupac și Clocotici se ridică la valoarea aproximativă de două milioane de euro. Banii vin în mare parte de la bugetul de stat, primăria contribuind cu o parte din suma totală. Conform primarului Vlasici, lucrările acoperă mai multe porțiuni de drumuri în lungime totală de 6 km. În prezent, stadiul lucrărilor este de 80%, estimarea primarului fiind că acestea vor fi gata până la Paște.
Până să fie gata drumurile, la Lupac e gata rețeaua de canalizare prevăzută cu stație de epurare. Lucrarea a costat aproape un milion de euro, cei 6.400 de metri ai rețelei acoperind întreaga localitate. Această lucrare se alătură celei similare finalizată la Clocotici acum doi ani. În prezent, tot la Lupac, e în lucru alimentarea cu apă, lucrarea fiind la stadiul de 60%.
Primarul Vlasici a vorbit și despre cele două proiecte, în valoare de câte un milion de euro fiecare, vizând reabilitarea căminelor culturale din Lupac și Rafnic. Etapa de proiectare e gata, în curând urmând să fie depuse dosarele pentru obținerea autorizației de construcție. Finanțarea lucrărilor se va face din fonduri europene.
JCS-Ionel Ivașcu