CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Dumitru Rujan susţine că este sătul de neînțelegerile dintre consilierii județeni din Caraș-Severin. Parlamentarul cărășean a accentuat necesitatea unei bune cooperări la nivel județean!
„Am urmărit stupefiat cum lideri PSD, PMP şi Pro România au încercat, pentru a nu știu câta oară, să îşi manifeste orgoliile politice și să nu mai țină cont de interesele județului. Grupurile PSD, PMP şi Pro România, din Consiliul Judeţean, au uitat de perioada 2016-2020, timp în care au elaborat bugetul după bunul plac, primarii liberali fiind vitregiți timp de patru ani”, a declarat deputatul.
Totodată, acesta a menționat că președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a repartizat sumele destul de echilibrat și că a încercat să fie corect față de toţi primarii, indiferent de culoarea politică. „Nu pot să înțeleg supărările domnului Nedelcea și comportamentul acestuia, când domnia sa știe exact modul în care au acționat de-a lungul celor patru ani. În mandatul în care am fost consilier județean, niciodată nu s-au întâmplat atâtea scandaluri ca acum, ședințele s-au desfășurat mereu cordial, respectuos”, a mai evidențiat liberalul.
Mai mult decât atât, acesta a catalogat comportamentul aleșilor județeni PSD, Pro-România și PMP ca fiind total neadecvat și lipsit de respect la aproape fiecare ședință de consiliu județean. „Cred că este timpul să lase la o parte populismul și să facă treabă pentru județ. Este momentul în care ar trebui să renunțăm la orgoliile politice şi la mizele mici care au îngenuncheat mereu acest judeţ. Voturile pentru proiectele din Consiliul Judeţean nu sunt pentru Romeo Dunca, pentru că preşedintele nu îşi ia acasă nici drumurile, nici realizările. Proiectele şi voturile trebuie să fie pentru cărăşenii care au trimis acolo consilierii judeţeni de la toate partidele”, a conchis Dumitru Rujan.
JCS-Silvia Popescu