REŞIŢA – După ce, în decembrie 2021, Direcția Silvică Caraș – Severin a decis achiziționarea de arme letale în vederea dotării personalului silvic cu atribuții de pază a fondului forestier, acum instituţia a lansat licitaţii pentru uniforme şi încălţăminte!
Regia Națională a Pădurilor a lansat licitația pentru echipament de serviciu destinat personalului silvic și personalului TESA nesilvic din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin. Echipamentul este format din uniformă de reprezentare, uniformă de lucru, scurtă, cămăși și însemne silvice. Valoarea estimată este de 1,26 de milioane de lei. Ofertele se pot depune până în 14 februarie. De asemenea, firmele interesate pot transmite, până în 15 februarie, oferte pentru încălţămintea necesară personalului silvic și TESA nesilvic din cadrul Direcției cărășene. Suma alocată pentru încălţăminte este de peste 200 de mii de lei.
JCS-L.A.