CARANSEBEȘ – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6, centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 8, un grav accident rutier. Un microbuz de transport persoane în care se aflau șoferul și 7 pasageri, a intrat în coliziune din spate cu un TIR!
În urma impactului, o persoană a decedat și alte 7 sunt rănite, toți cetățeni bulgari aflați în microbuz. La fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor militari caransebeșeni, mai multe victime fiind încarcerate, și ale celor de la Ambulanță. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers, circulația mașinilor de mare tonaj fiind deviată câteva zeci de minute pe străzile interioare ale Caransebeșului.
Potrivit ISU Semenic, opt persoane au fost rănite în accident. Patru dintre victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe al spitalului din Caransebeș, două de către pompierii SMURD și alte două de către cei de la Ambulanță. Alte trei victime au refuzat transportul la spital, primind îngrijiri medicale la locul intervenției. Cea de-a opta victimă, încarcerată în microbuz, pasagera din partea dreapta față, a fost declarată decedată. În momentul de față, circulația a fost reluată, alternativ, pe un singur sens.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi conducători auto, ambii bulgari, rezultatele fiind 0.
JCS-L.A.