REȘIȚA – Romulus Ioan a ajuns în cetatea de foc din întâmplare. Pe 29 iulie 2004, la ora 7:30, trecea poarta combinatului reșițean în postura de director. A găsit oameni de calitate dar neîncrezători, pentru că se întâmplaseră multe, iar oamenii suferiseră destul. Acum își dă seama la ce treabă dificilă s-a înhămat atunci și nu știe dacă a meritat sau nu!
Crede însă că e important să ne cunoaștem istoria, ca să nu mai facem greșeli, fiindcă cine n-o cunoaște și n-o aplică în prezent n-are viitor. În copilărie, visa să urmeze un liceu teoretic. Vis spulberat de profesoara de limba română atunci când, în clasa a opta, i-a dat nota 3 la Gramatică și i-a spus că n-o să ajungă la un liceu teoretic. Și așa a fost. Dar nu-i pare rău, pentru că azi putea fi un istoric poate ratat. Elevul a bătut în poarta liceului industrial, unde a intrat al treilea la clasa de termotehnică. A fost primul an când la licee industriale s-a dat admitere din Fizică, disciplină care-i plăcea la maxim. În ‘74 chiar a luat locul I pe țară la termotehnică. A urmat Facultatea de Metalurgie extractivă la București, după care angajarea la combinatul din Hunedoara la aglomerator, apoi la furnale, apoi la oțelărie. Acolo erau opt cuptoare de 450 de tone în linie, 1100 de angajați, se făceau 8470 de tone de oțel pe zi, pe lună planul era 265.000 de tone. „Era iadul acolo, aici e stațiune de vacanță. Pentru mine a fost o școală, pentru că avem handicapul a trei ani pe la aglomerator sau furnale. Dar mi-a plăcut să fiu alergător în pluton și când se apropie ultima turnantă să fiu primul”, își amintește acum.
Reșița ar trebui să aibă o statuie a Mariei Tereza, pentru că ea a semnat actul de naștere al industriei de aici. Asta crede inginerul care a urcat toate treptele până la funcția de director executiv al, pe atunci, Ispat Siderurgica. Până într-o zi, când ing. Gheorghe Rădulescu a venit cu propunerea de a merge director la CSR, idee interesantă ca activitate inginerească dar, ca manager, era dificil pentru că abia în ultimii ani, la Reșița s-au făcut lucruri care nu s-au făcut ani de zile: s-a pornit o instalație de turnare continuă și una de desprăfuire, s-au făcut dotări. Acum TMK este un producător țaglă-țeavă, adică de oțel turnat din care se face țeavă la Slatina. De la 1 ianuarie, Reșița se numește TMK Artrom pentru că ei sunt producătorul de țevi care se află în piața europeană, societatea având o fabrică ce produce oțel la Reșița și alta care produce țevi la Slatina cu oțel de la Reșița. „În Europa, mai puțin în zona Balcani, nu există țară în care mașinile făcute în Germania să nu aibă cămășile de cilindri făcute la Slatina. Țeava noastră e folosită și în SUA, la aplicațiile pentru exploatările de gaz. Foarte multă țeavă mecanică e folosită în toate aplicațiile mecanice, mai mult de 50% din cele din Europa sunt cu țeavă făcută din țaglă de la Reșița”, afirmă directorul TMK.
Fabrica va produce în continuare, însă lucrurile trebuie să fie în armonie cu dezvoltarea orașului. Romulus Ioan își dorește ca lumea să revină la normal, fiindcă în perspectivă se vor modernizări punctuale care, tehnologic, înseamnă foarte mult. „Să modernizăm sistemul de automatizare a mașinii de turnare continuă, care are 12 ani. Când am venit eu aici, mașina avea 11 ani în care stătuse, când am montat-o a trebuit să cumpărăm alt sistem de automatizare. Mai vrem modernizări pentru oțelărie, pentru că și cuptorul de acolo funcționează de 12 ani. Și-acolo trebuie modernizat sistemul de automatizare”, spune șeful TMK.
Când a venit la Reșița s-a simțit singur printre bănățeni, dar mediul aici e plăcut, chiar dacă bănățenii-s mai sofisticați. Acum, în cetatea focului, are mai mulți prieteni decât la Hunedoara pentru că, dintre cei de-acolo, cam 20% nu mai sunt, iar vreo 60% sunt plecați din țară. Pasiunea pentru istorie însă i-a rămas în suflet, scriind mai multe cărți despre metalurgia Banatului. Și tot în suflet i-a rămas și regretul că n-a urmat un liceu teoretic, pe care profesoara de limba română i l-a îngropat cu o notă de 3 la Gramatică. Dar, chiar și așa, spune că… a avut noroc.
JCS-Ionel Ivașcu
