REȘIȚA – Echipa de handbal seniori a CSM Reșița a susținut marți, 4 ianuarie, primul antrenament din acest an. De la prima ședintă de pregătire efectuată în Sala Polivalentă din Reșița au absentat motivat doi handbaliști, iar primul meci amical din această iarnă este programat pe 17 ianuarie, cu Poli Timișoara!
„Am început pregătirea după o binevenită vacanță, unde sper eu că băieții s-au odihnit. Începem din această săptămână să pregătim partea a doua a campionatului, în care vom avea meciuri mult mai grele decât în tur. Va conta foarte mult cât de bine vom reuși să ne pregătim în această perioadă. Vom continua cu câte două antrenamente pe zi timp de două zile, iar în a treia zi vom efectua unul singur. Vom face antrenamente și în sala de forță și vom încerca să jucăm cinci sau șase meciuri amicale până la startul campionatului. Deocamdată avem un singur meci de pregătire fixat, este vorba despre jocul din 17 ianuarie cu Politehnica Timișoara. Totuși, am mai avea nevoie de patru sau cinci meciuri amicale pentru a fi în formă în partea a doua a sezonului. Partida cu Poli se va disputa la Timișoara. Încă nu se știe cu cine vom juca primul meci oficial, pe 22 ianuarie vom afla. Vom afla pe parcurs dacă Botoșani va participa, în rest știu că vom întâlni echipele din Oradea, Galați, Medgidia, Pitești, Odorheiu Secuiesc și Sighișoara. Lotul nostru este format din 20 de handbaliști, iar dintre aceștia doi au absentat motivat de la primul antrenament. Încă de la primele antrenamente vom face testele fizice, să vedem cum stau băieții și vom vedea cum ne organizăm pregătirea. Cu siguranță că vor veni și rezultatele, iar important este ca în vară să vedem o creștere a nivelului echipei față de începutul campionatului. La finalul sezonului vom trage linie și ne dorim ca fiecare jucător din lot să fie la un nivel mult mai ridicat față de anul trecut”, a declarat Radu Bote, antrenorul echipei CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru