CARANSEBEȘ – Asta i-a propus consilierul Dragoș Curelea primarului Felix Borcean, cu privire la clădirile din centrul Caransebeșului, mai exact cele de vizavi de Episcopie, care arată jalnic!
E vorba de clădiri care aparțin atât primăriei, cât și unor oameni de afaceri extrem de potenți din punct de vedere financiar, dar care nu sunt interesați de aceste imobile și le lasă într-o stare dezolantă. Primăria a demarat primii pași pentru a reabilita clădirile care sunt ale municipalități și a trecut din proprietatea Statului Român în domeniul privat al municipalității imobilul din strada Mihai Viteazu 12, mai ales că acesta figura și pe lista de investiții pentru 2021. Iar consilierii locali și-au adus aminte de acest lucru.
„E vorba de apartamentul de vizavi de Episcopie? Dacă da, de ce așa târziu? Că noi l-am cuprins în planul de investiții să-l facem până la sfârșitul anului. De ce ne-a luat atâta timp să-l trecem în proprietatea municipiului Caransebeș? A rămas tot așa, belit, scuzați-mi expresia”, a spus liberalul Puiu Paica, susținut de Sanda Bistrean, de la USR.
Primarul Felix Borcean a fost cel care a oferit explicațiile necesare: „Ca să faci tot proiectul acela pe care l-ați propus, și e normal că l-ați propus, trebuie să facem documentația la un nivel la care să putem să-i convocăm și pe ceilalți proprietari de clădiri pentru a face o lucrare unitară. Nu pot să fac eu singur acolo și să arate ca dracu. Poate chiar o să putem prinde pe un proiect de reabilitare pe fonduri europene, există această posibilitate și dacă o să o avem, dacă vor cădea de comun acord și ceilalți proprietari, că nu sunt mulți, facem. E foarte adevărat că durează, nu poate primăria niciodată să facă singură și apoi să-i constrângem pe ceilalți, va fi o harababură. Când vom fi puși la punct și vom fi, credeți-mă, vom chema proprietarii”.
Consilierul Dragoș Curelea a găsit și soluția mai sigură ca acele imobile să nu mai fie o pată neagră pe zona centrală. „Mai în glumă, mai în serios, propun să le trecem în proprietatea bisericii, pentru că tot ce are biserica pe partea dreaptă arată bine, tot ce e pe stânga proprietate private arată nasol”.
Tot edilul Borcean a fost cel care i-a replicat consilierului USR. „Biserica are alte legi! Dacă noi am fi făcut construcția pe care a făcut-o biserica aici la Catedrală, fără nici cel mai mic aviz, atenție, e construcție, nu reparație cum am făcut noi la fântâna lui Oprea sau la treptele din Pipirig, ați auzit pe cineva să spună de treaba asta în afară de mine? Decidenții politici n-au zis nimic, pentru că le e frică de biserică”, a mai adăugat primarul Caransebeșului.
Cert e că un prim pas a fost făcut. De către administrația locală. Dacă va reuși aceasta să convingă potenții oameni de afaceri care dețin celelalte clădiri aflate în paragină din zona centrală, poate că în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, imobilele renovate de pe partea cu sediul Episcopiei vor avea o concurență serioasă în ceea ce privește aspectul.
JCS-R.M.