CARAȘ-SEVERIN – Un accident rutier, în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism, a avut loc miercuri seara între Constantin Daicoviciu și Caransebeș, pe DN 6!
Autoturismul circula spre Caransebeș și ar fi încercat să depășească un TIR, moment în care a fost surprins de un alt TIR care venea din sens opus. Ambii șoferi de TIR au încercat să evite impactul și au tras cât au putut dreapta. Autoturismul a trecut printre cele două vehicule de mare tonaj, însă a ieșit șifonat destul de serios, ajungând apoi pe câmp.
La fața locului au intervenit pompierii de la Caransebeș, un echipaj SMURD și două echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin. Din fericire nu au fost persoane încarcerate. Ciudat însă este faptul că atunci când oamenii legii au ajuns la locul accidentului autoturismul era gol. Au fost căutați în împrejurimi șoferul si posibili alți pasageri, însă aceștia au fost de negăsit până aseară la 23.30. După ce pompierii cărășeni si echipajele medicale s-au retras de la locul accidentului, polițiștii au continuat căutările.
JCS-L.A.