REȘIȚA – Ediția I a Memorialului „Valentin Boșca” la fotbal a avut loc sâmbătă, 18 decembrie, pe terenul sintetic din Parcul Siderurgistului!
Mai multe echipe de seniori au participat la turneu, acestea fiind împărțite în două grupe. Grupa A au fost formată din echipele: Bocşa, Tamponaţii Reşiţa, Young Boys, Camera de Comerţ şi Prietenii lui Valentin Boşca. În grupa B s-au întrecut Viitorul Reşiţa, Arsenal, Park Arena, Anina şi Lupac.
Turneul a fost câștigat de echipa Prietenii lui Valentin Boșca, care a învins în finală Lupacul.
„Am fost mulțumit de modul de desfășurare al competiției și sper că l-am omagiat pe Valentin Boșca așa cum trebuie. Am început acest proiect frumos, cu siguranță că vor mai urma mai multe ediții. Mă bucur că au fost prezenți și spectatori la acest turneu și sper că le-am oferit un spectacol frumos”, a declarat Boşco Vişatovici, antrenorul echipei Voinţa Lupac.
„Această inițiativă a venit la propunerea unora dintre colegii mei, foști jucători la CSM Reșița. Boșco Vișatovici și Leontin Doană au avut un aport important la organizarea evenimentului. Valentin Boșca a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut Reșița. Am fost coleg cu el aproximativ 15 ani, el fiind un om și un portar deosebit. Consider că acest turneu memorial a fost un succes și cred că am făcut o treabă bună. Îmi doresc să existe o continuitate a acestui turneu, iar la edițiile viitoare sperăm să aducem cât mai multe echipe”, a spus și Gheorghe Popa, fostul portar al Reșiței.
JCS-Ștefan Moraru