Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ediția I a Memorialului „Valentin Boșca” la fotbal va avea loc sâmbătă, 18 decembrie, pe terenul sintetic din Parcul Siderurgistului!

„Pentru un om mare, un caracter deosebit, Valentin Boşca, pe care nu-l mai avem printre noi, am ales să organizez acest turneu. Pot spune cu mâna pe inimă că pentru mine a fost ca un al doilea tată, un adevărat mentor. Sperăm ca sâmbătă, la prima ediţie a memorialului, să fie totul pregătit ca la carte. Avem două grupe de câte cinci echipe. În grupa A avem Bocşa, Tamponaţii Reşiţa, Young Boys, Camera de Comerţ şi Prietenii lui Valentin Boşca. Grupa B este formată din echipele Viitorul Reşiţa, Arsenal, Park Arena, Anina şi Lupac. Turneul va începe sâmbătă dimineaţa la terenul sintetic acoperit din Parcul Siderurgistului. Se va încheia în jurul orei 19:00 cu festivitatea de premiere.  Cei care doresc, pot veni să vadă un spectacol fotbalistic pregătit de foştii colegi sau elevi ai lui Valentin Boşca. Ca premii pentru laureaţi avem cupe, medalii, diplome, mingi de fotbal şi şampanie”, a declarat Boşco Vişatovici, antrenorul echipei Voinţa Lupac.

JCS-Ștefan Moraru