REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița au învins duminică, 14 noiembrie, cu scorul de 27-18, echipa AHCS Cîțu Timișoara!
„A fost un joc greu împotriva echipei din Timișoara. Mă așteptam la acest lucru pentru că juca locul 1 cu locul 2. Formația Cîțu Timișoara este una foarte bună, privată și de temut. Felicit ambele echipe. Fetele mele au pierdut prima repriză, dar le felicit pentru cum au jucat în repriza a doua. Le felicit pentru modul cum au evoluat și pentru faptul că și-au revenit imediat după pauză. Trebuie să ținem cont că noi am stat un an și jumătate, iar cu atât mai mult bucuria este mai mare. Din păcate, am pierdut-o și pe Ioana Danilescu, care nu mai este în lot. Ioana era un pion foarte important, dar cu toate greutățile pe care le-am avut într-un an și jumătate, suntem acolo sus în clasament și ne batem pentru locurile 1-2. Urmează încă două meciuri la fel de grele. Vom juca în deplasare la Banatul Timișoara, iar pe 5 decembrie vom juca acasă, cu ACS Leu Giarmata”, a declarat profesoara Lucia Moruț.
De asemenea, sâmbătă, 13 noiembrie, junioarele I de la „Traian Vuia” s-au impus cu scorul de 33-23 în fața echipei CS HC Jimbolia.
JCS-Ștefan Moraru