Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Consiliul Local al Municipiului Reșița, întrunit în ședința ordinară de la sfârșitul lunii octombrie, a aprobat noi modificări în legătură cu stabilirea impozitelor și taxelor locale!

Prin urmare, conform noilor modificări, contribuabilii persoane fizice care dețin clădiri situate în aria teritorială a Municipiului Reșița beneficiază de scutire de la plata impozitului pe aceste clădiri pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2021, în proporție de 100%, în cazul în care aceștia, în condițiile legislației în vigoare, realizează anumite lucrări.

Astfel, înlocuirea acoperișurilor tip terasă cu acoperișuri tip șarpantă sau refacerea acoperișurilor vechi tip șarpantă, efectuarea de izolații termice și hidro la fațadele și terasele imobilelor ori refacerea fațadelor imobilelor pot determina acordarea acestei scutiri. Referitor la acțiunea de refacere a fațadelor imobilelor, aceasta se poate configura într-una dintre următoarele activități: îndepărtarea placajelor care se desprind de pe fațade și înlocuirea acestora cu alte placaje noi, îndepărtarea completă a placajelor și astuparea rosturilor cu spumă, activități de retencuire sau de zugrăvire, alte soluții tehnice ori refacerea fațadelor unde există tencuială și ornamente.

Potrivit modificărilor aprobate de Consiliul Local, scutirea se aplică retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2021, persoanelor care dețin documente justificative, fiind necesară și depunerea acestor documente la compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale până la 30 noiembrie 2021, inclusiv. Cu toate acestea, în cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar.

JCS-Silvia Popescu