CARAŞ-SEVERIN – Aşa cum v-am spus, preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat stadiul proiectelor cu finanțare europeană pe care le-a derulat în ultimul an forul administrativ!
Pe lângă continuarea implementării proiectelor de reabilitare a unor drumuri, administraţia judeţeană s-a ocupat şi de problemele de la deponeu, dar şi de tot ceea ce presupune proiectul modernizării UPU Reşiţa.
„Am continuat implementarea și fazarea proiectului Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Caraș-Severin, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare din 2014 – 2020. Anul trecut am semnat actul adiţional pentru prelungirea duratei de implementare, act ce a fost necesar în vederea recuperării de la bugetul de stat a sumelor aferente execuţiei bazinului de levigat, solicitând în acest sens 838.368 de lei, fără TVA. Astfel, valoarea cheltuielilor neeligibile, suportate de CJ pentru deponeu, s-a redus de la 1.166.548 de lei la 328 de mii de lei. Acum, la sfârşitul lui septembrie, am mai semnat un act adiţional pentru acest management al deşeurilor, valabil până în 30 septembrie 2022, pentru că nu s-a făcut recepţia finală a proiectului din cauza faptului că nu au fost remediate toate problemele de acolo. În plus, mai avem de recuperat anumite cheltuieli“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Un alt proiect continuat de Romeo Dunca vizează implementarea celui privind „Extinderea și Dotarea infrastructurii secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, finanțat prin POR 2014“. În 24 septembrie, a fost semnată, între CJ şi ADR Vest, prelungirea perioadei de implementare a acestui proiect. În şedinţa de la finele lunii septembrie, consilierii judeţeni au aprobat suma de 544.000 de lei, în vederea asigurării în continuare a cheltuielilor aferente contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile ale proiectului. La această sumă se adaugă 70.000 de lei pentru servicii de actualizare a documentației tehnice existente aferentă Unității de Primiri Urgențe din cadrul Staționarului 1 al Spitalului Județean de Urgență. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a amintit și despre pregătirea proiectului ce vizează construirea unui spital modular la Reşiţa.
„A fost unul din primele noastre proiecte, unde am reușit să extragem terenul pentru construirea viitorului modular, am întocmit toată documentația și am reușit să facem un proiect frumos, care este apreciat și chiar dacă nu avem astăzi confirmarea că îl vom face, eu cred că nu ne va apuca sfârșitul lunii și am să vă pot da această veste. Am această convingere pentru că am avut o discuție online cu reprezentanții de la București, cu proiectantul și s-au punctat ultimele detalii pentru a avea un răspuns pozitiv. Dar așteptăm!“, a precizat Romeo Dunca.
JCS-Nina Curiţa