Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Record de cazuri noi în judeţul nostru. Miercuri au fost înregistrate cele mai multe cazuri noi confirmate de la debutul celui de-al patrulea val, respectiv 195, astfel că numărul total al cazurilor de la debutul pandemiei a ajuns la 14.576, incidenţa fiind de 4,70 la mia de locuitori!

Şi nouă decese au fost raportate: o femeie de 79 de ani din Oţelu Roșu, decedată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) cu HTA; o femeie de 54 de ani din Prigor, decedată la Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR), cu obezitate, histerectomie; o femeie de 72 de ani din Goruia, decedată la SJUR, cu HTA; o femeie de 79 de ani din Oţelu Roşu, decedată la SMUC cu HTA; o femeie de 69 de ani din Reşiţa, decedată la SJUR, cu diabet, cardiopatie ischemică, obezitate; un bărbat de 70 de ani din Oţelu Roşu, decedat la SMUC, cu diabet zaharat; un bărbat de 54 de ani din Marga, decedat la SMUC cu obezitate, HTA; o femeie de 77 de ani din Reşiţa, decedată la SJUR, cu fibroză pulmonară, HTA, cardiopatie ischemică; o femeie de 84 de ani din Bogâltin, decedată la SMUC, cu Parkinson, boală cronică de rinichi.

Până acum au murit 797 de cărăşeni. În 24 de ore au fost reinfectate 3 persoane. În spitale sunt internate 265 de persoane:115 la Reşiţa, din care 13 la ATI; 107 la Caransebeş, din care 7 la ATI; 43 la Oraviţa. Active sunt în total 1473 cazuri.

JCS-A.G.